FALS. JOSEPF MENGELE "TRAIESTE" SI ISI CONTINUA PLANURILE DIABOLICE PRIN CEI CARE AU INTOCMIT NOUL COD CIVIL!
De ce?
Iata ce prevede noul Cod Civil:
Art.70 – (1) Intervenţiile în scop terapeutic asupra minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau asupra unei persoane lipsite de discernământ din cauza unui handicap, unei tulburări mintale grave sau dintr-un alt motiv similar se pot efectua numai cu consimţământul reprezentantului, al ocrotitorului legal sau, după caz, al mandatarului ori curatorului, precum şi cu autorizarea instanţei tutelare dacă intervenţiile respective prezintă un risc serios pentru sănătatea persoanei ori dacă ar putea avea efecte grave şi ireversibile. Dispoziţiile art.67 alin.(2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.
(2) Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani poate consimţi singur la efectuarea intervenţiilor în scop terapeutic. Cu toate acestea, este necesar şi consimţământul părinţilor sau, după caz, al ocrotitorului legal, precum şi autorizarea instanţei tutelare dacă intervenţia în scop terapeutic prezintă un risc serios pentru sănătatea minorului ori dacă aceasta ar putea avea efecte grave şi ireversibile.
(3) Dacă minorul care a împlinit vârsta de 14 ani refuză să-şi dea consimţământul, intervenţiile nu se pot face decât cu autorizarea prealabilă a instanţei tutelare, în condiţiile art.74, cu excepţia cazurilor urgente în care viaţa sau integritatea fizică a minorului este grav ameninţată, situaţie în care consimţământul părinţilor sau, după caz, al ocrotitorului legal este suficient.
Art.71 – (1) Intervenţiile în scop de cercetare ştiinţifică asupra unui minor sau asupra unei persoane lipsite de discernământ din cauza unui handicap, unei tulburări mintale grave sau dintr-un alt motiv se pot efectua, în condiţiile legii, numai cu consimţământul reprezentantului, al ocrotitorului său legal sau, după caz, al mandatarului ori curatorului. Dispoziţiile art.67 alin.(2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.
(2) Refuzul minorului sau al persoanei lipsite de discernământ împiedică efectuarea acestor operaţii.
Art.72 – Intervenţiile în scop de cercetare ştiinţifică pot fi efectuate numai dacă nu există o altă metodă cu efecte comparabile, dacă riscurile pentru persoana în cauză nu sunt disproporţionate în raport cu avantajele posibile ale cercetării şi dacă intervenţia este acceptabilă din punct de vedere ştiinţific şi al eticii medicale.
Art.73 – Intervenţiile în scop de cercetare ştiinţifică asupra unui minor sau asupra unei persoane lipsite de discernământ din cauza unui handicap mintal, unei tulburări mintale grave sau dintr-un alt motiv similar, se pot efectua numai dacă, pe lângă condiţiile prevăzute la art.72 rezultatele previzibile sunt de natură fie să aducă un beneficiu real şi direct sănătăţii sale, fie să contribuie în mod semnificativ şi cu un risc minim pentru persoana în cauză, la dezvoltarea ştiinţei medicale.
Art.74 – (1) Instanţa tutelară va putea autoriza, la cererea persoanei interesate, efectuarea operaţiilor în scop terapeutic sau de cercetare ştiinţifică, dacă persoanele al căror consimţământ este cerut de lege sunt în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau refuză în mod nejustificat să-şi dea acordul.
Sincer, incep sa cred din ce in ce mai mult ca singura noastra sansa este sa emigram din tara asta in care lucrurile incep sa se degradeze din ce in ce mai mult si sa devina periculoase.
E tulburator ca juristii care au elaborat acest Cod Civil au putut elabora asemenea lucruri care transforma persoanele cu handicap in niste cobai.
E clar ca au avut motive si interese pentru a permite experimentele umane. Inteleg ca domnii doctori de la noi sunt in cautarea faimei si a premilor internationale pentru rezultatele obtinute in urma cercetarilor medicale, dar aceste cercetari nu trebuie sa transforme oamenii in niste cobai. Progresul stintei nu trebuie sa aiba loc calcand pe cadavrele oamenilor morti fara voia lor (cazul persoanelor cu handicap mintal).
Mi-a parut de-a dreptul socanta si sfidatore explicatia data de biroul de presa al Ministerului Justitiei pentru Cotidianul cu privire la modul cum poate fi informata asupra unei interventii medicale persoana lipsita de discernamant: „Informarea se va face in mod «corespunzator», adica potrivit capacitatii sale de intelegere“.
Ce o sa se intample cu bietii copii care au probleme mintale si sunt internati in diferite orfelinate si centre speciale? Inca de la inceput au fost condamnati de catre natura la o viata anormala, fiind apoi nevoiti sa indure traiul dur si batjocoritor la care sunt supusi de personalul medical din aceste centre. Acum au o soarta si mai dramatica, sa fie folositi pe post de cobai de catre doctorii dementi si urmasi ai nazistilor.
Felicitari Josepf Mengele, nu ai murit degeaba, urmasii tai iti continua munca intr-o tara lipsita de coloana vertebrala din secolul XXI.


0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu